Rezumat: Interesul pentru protecția juridică a animalelor domestice datează de acum mai bine de 200 de ani, dar intervenții legislative semnificative au apărut în ultimii 20 de ani. În acord cu art. 13 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, mai multe state și-au modificat legislația internă, recunoscându-le acestora calitatea de ființe sensibile. Dar, dintre toate statele europene, Spania are cea mai avansată legislație in domeniul protecției animalelor de companie, reglementând situații specifice cum ar fi decesul stăpânului, divorțul sau separarea stăpânilor ori exceptarea animalelor de companie de la confiscare. În acest timp, în România, se fac pași timizi pentru alinierea legislației la cea din alte state.
Cuvinte-cheie: animale de companie, lege, ființe simțitoare, protecția animalelor, abuz asupra animalelor, divorț
Aspectul care m-a surprins cel mai mult atunci când mă documentam pentru acest articol a fost acela că prima lege modernă de protecție a animalelor domestice recunoscută în istoria juridică datează de acum mai bine de 200 de ani. Este vorba despre „Cruel Treatment of Cattle Act” din 1822 (cunoscută și sub denumirea de Martin’s Act), adoptată în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[1]. Legea este adesea considerată prima legislație anti-cruzime față de animale din lume, iar scopul ei a fost acela de a interzice tratamentele crude și nepotrivite asupra animalelor mari de fermă (vite, cai, oi etc.).
Următoarea lege importantă, după cea din 1822, este Cruelty to Animals Act din 1835 (Marea Britanie)[2], considerată a doua mare lege fundamentală în evoluția protecției juridice a animalelor și un pas decisiv spre un sistem modern de bunăstare animală. Legea a extins protecția de la animale mari de fermă la mai multe categorii de animale domestice, inclusiv la câini.
Aproape 200 de ani mai târziu, Marea Britanie a doptat Animal Welfare Act 2006[3], o lege care reglementează modul în care animalele aflate sub responsabilitatea omului trebuie îngrijite și protejate, punând accent nu doar pe prevenirea cruzimii, ci și pe obligația activă de a asigura bunăstarea animalelor. Una dintre cele mai importante noutăți ale legii este introducerea obligației legale de îngrijire. Proprietarii sau deținătorii de animale trebuie să se asigure că sunt îndeplinite cele 5 nevoi fundamentale ale animalului:
1. hrană și apă adecvate;
2. adăpost corespunzător;
3. posibilitatea de a manifesta comportamente normale;
4. companie adecvată sau separare, după caz;
5. protecție împotriva durerii, suferinței, rănilor și bolilor.
Pe lângă Marea Britanie, care a fost pionierul în acest domeniu, există și alte țări ale căror legislații moderne diferențiază animalele de companie de lucruri, apreciind că sunt ființe sensibile, capabile de a simți durere. În Germania, de exemplu, animalele de companie nu sunt considerate simple „bunuri”, ci au un statut juridic particular, care reflectă faptul că pot simți durere și suferință — acest lucru este recunoscut de Codul Civil (§ 90a BGB) și de Legea privind protecția animalelor (Tierschutzgesetz). Legea germană pune accent pe protecția și bunăstarea animalelor ca ființe sensibile, deși nu le conferă personalitate juridică completă ca persoanelor umane.
[2]https://vlex.co.uk/vid/cruelty-to-animals-act-808107209
De la lesă la lege: protecția animalelor de companie în legislația altor state