Răpirea internațională de minori reprezintă situația în care un copil este deplasat sau reținut într-un alt stat decât cel în care își are reședința obișnuită, fără acordul persoanei sau al instituției care exercită în mod legal drepturile părintești. De cele mai multe ori, această faptă este comisă de unul dintre părinți, după o separare sau un divorț și reprezintă o încălcare a drepturilor celuilalt părinte, respectiv a dreptului la custodie și a dreptului de a decide asupra locuinței copilului.

Din punct de vedere juridic, ea este reglementată de Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, completată, la nivelul UE, de Regulamentul (UE) 2019/1111 (Bruxelles Iib).

Elementul esențial nu este existența unei infracțiuni-fapte penale, ci caracterul ilicit al deplasării sau al reținerii copilului, raportat la drepturile părintești recunoscute de legea statului de reședință obișnuită. Procedura este una civilă, dar judecarea cererii se face cu participarea procurorului.

În unele situații atât deplasarea, cât și reținerea sunt ilicite – un părinte se deplasează fără acordului celuilalt în altă țară, unde se și stabilește cu acesta, în timp ce în altele deplasarea este licită – părintele are acordul pentru o deplasare limitată în timp- de exemplu, pe durata unei vacanțe, dar decide să rămână după expirarea perioadei, stabilindu-se cu copilul în țara respectivă.

Scopul procedurii este asigurarea returnării rapide a copilului în statul de origine și protejarea interesului superior al acestuia.

Cererea pentru înapoierea copilului se judecă în țara în care copilul a fost deplasat ilicit, printr-o procedură rapidă, în fiecare stat existând o singură instanță care judecă astfel de cauze. În România, competența îi revine Tribunalului București.

Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în mod obligatoriu, iar cei sub această vârsta, doar dacă judecătorul decide că este necesar.

Instanța va verifica dacă ambii părinți exercitau autoritatea părintească, precum și dacă deplasarea și/sau reținerea a avut un caracter ilicit. Ea nu se va pronunța cu privire la stabilirea locuinței copiilor sau modalitatea de desfășurare a programului de relații personale dintre copil și părinți, aceste aspecte fiind lăsate în sarcina instanțelor naționale din statul în care copilul are reședința obișnuită.

Returnarea poate fi refuzată doar în cazuri strict limitate, de exemplu:

● existența unui risc grav pentru copil;

● copilul s-a integrat deja într-un nou mediu (după trecerea unui an);

● copilul se opune returnării și are un grad suficient de maturitate.

Răpirea internațională de minori