Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice a fost modificată recent prin Legea nr. 232/2025 și, ulterior, prin Legea nr. 36/2026 (în vigoare din 28 martie 2026). Spre deosebire de intervenția din 2025, care a vizat exclusiv acest act normativ, Legea nr. 36/2026 are un impact mai larg, aducând modificări atât Legii nr. 217/2003, cât și Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție.

În ansamblu, schimbările nu rescriu cadrul legislativ, dar îi modifică modul de funcționare: protecția tinde spre un caracter continuu, autoritățile au obligații mai clare, iar măsurile dispuse împotriva agresorului sunt mai strict monitorizate.

Prezentăm, în cele ce urmează, modificările într-o analiză distinctă, în funcție de actul normativ asupra căruia intervin.

1. Ce aduce Legea nr. 232/2025

I.1.Clarificarea duratei ordinului de protecție provizoriu

Prima modificare importantă vizează ordinul de protecție provizoriu, însă aici trebuie făcută o precizare importantă. Deși s-a vorbit în spațiul juridic despre o „noutate”, în realitate, art. 34 alin. (7) prevedea și anterior că ordinul de protecție provizoriu se prelungește de drept până la finalizarea procedurii judiciare.

Legea nr. 232/2025 nu schimbă această soluție, ci doar o formulează mai clar, stabilind explicit că prelungirea operează până la soluționarea cererii de către prima instanță. Este vorba, așadar, despre o simplă clarificare legislativă, prin care se atestă că victima beneficiază de măsurile stabilite prin ordinul de protecție provizoriu până la soluționarea cererii în primă instanță, indiferent dacă au expirat cele 5 zile prevăzute în ordinul provizoriu.

I.2.Eliminarea posibilității de renunțare la cerere

Prin abrogarea art. 43 din Legea nr. 217/2003, Legea nr. 232/2025 elimină posibilitatea victimei de a renunța la judecarea cererii în anumite situații (cerere introdusă în numele victimei), ceea ce reduce riscul ca aceasta să fie influențată sau constrânsă. Procedura devine astfel mai puțin dependentă de voința victimei și capătă un caracter mai pronunțat de ordine publică.

În același context, eliminarea posibilității victimei de a renunța la judecarea cererii poate genera situații bizare în practică. Deși soluția urmărește protejarea victimei împotriva presiunilor exercitate de agresor, ea poate conduce la situații în care procedura continuă chiar și atunci când părțile s-au împăcat. În aceste cazuri, instanța rămâne învestită și poate dispune, în continuare, măsuri de protecție. O asemenea soluție poate favoriza apariția unor situații de încălcare a ordinului de protecție, în contextul în care părțile unui dosar de ordin de protecție locuiesc împreună.

O situație precum cea descrisă a fost întâlnită recent pe rolul Judecătoria Cluj-Napoca, unde, deși victima a solicitat renunțarea la cererea de emitere a ordinului de protecție, instanța a respins această solicitare și a continuat judecata. Cu toate acestea, analizând fondul cauzei, instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția existenței unei stări de pericol, pronunțând o soluție de respingere a cererii pentru emiterea unui ordin de protecție. O astfel de abordare poate fi apreciată ca fiind una echilibrată, întrucât permite respectarea noii reglementări, evitând totodată instituirea unor măsuri de protecție formale, fără justificări reale și care, ulterior, să fie ignorate de părți.

I.3. Înăsprirea sancțiunilor pentru recidivă

Legea 232/2025 înăsprește și regimul sancționator în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție. Dacă fapta de nerespectare a ordinului de protecție este săvărșită de o presoană care a mai comis anterior o încalcăre a măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție sau ordin de protecție provizoriu, limitele de pedeapsă ale infracțiunii se majorează cu jumătate.

2. Ce aduce Legea nr. 36/2026:

II.1. Modificările aduse Legii nr. 217/2003

II.1.1. Implicarea activă a autorităților locale.

O noutate este introducerea unor obligații concrete pentru autoritățile administrației publice locale (art. 7). Acestea trebuie să contacteze victima în termen de 3 zile de la emiterea ordinului de protecție și, ulterior, înainte de expirarea acestuia, inclusiv cu cel puțin 14 zile anterior. Scopul este asigurarea efectivă a dreptului la informare și facilitarea solicitării prelungirii măsurilor.

II. 1.2. Extinderea măsurilor aplicabile agresorului

În ceea ce privește măsurile dispuse împotriva agresorului (art. 38), instanța nu doar că poate obliga agresorul la consiliere psihologică sau psihoterapie, dar poate recomanda sau solicita internarea, inclusiv nevoluntară, în condițiile legii. De asemenea, sunt prevăzute explicit programe de tratament pentru consumul de alcool sau substanțe psihoactive. Față de reglementarea anterioară, nu este o instituție complet nouă, dar este una clar extinsă și detaliată.

II. 1.3. Durata ordinului în caz de recidivă

O modificare importantă apare și în materia duratei ordinului de protecție (art. 39). Dacă anterior limita generală era de 12 luni, legea introduce posibilitatea ca, în cazul emiterii unui nou ordin în termen de 5 ani de la expirarea unuia anterior, durata să poată ajunge până la 24 de luni, indiferent de identitatea victimei. Aceasta reprezintă o reacție legislativă clară la situațiile de recidivă.

II. 1.4. Extinderea competenței instanței

Legea modifică și competența instanței (art. 40), permițând introducerea cererii nu doar la domiciliul victimei, ci și la locul săvârșirii faptelor de violență, cu scopul de a facilita accesul la justiție al victimelor.

II. 2. Modificările aduse Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție

Legea nr. 36/2026 aduce modificări similare și în materia ordinului de protecție reglementat prin Legea nr. 26/2024, dar într-o formă mai detaliată și orientată spre control efectiv.

În primul rând, sunt dezvoltate obligațiile agresorului privind consilierea psihologică (art. 12). Instanța este obligată să dispună această măsură, iar legea introduce expres o frecvență minimă pentru desfășurarea ședințelor – cel puțin o ședință pe lună. Tot în acest context, ca element de noutate, se introduce obligația agresorului de a informa lunar poliția cu privire la participarea la ședințele de consiliere.

Noutatea majoră este însă sancționarea neexecutării acestor obligații. Încălcarea măsurilor privind consilierea psihologică constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 lei (art. 18). Această reglementare transformă obligațiile terapeutice din simple măsuri complementare în obligații cu caracter coercitiv.

Legea introduce și în acest cadru posibilitatea extinderii duratei ordinului de protecție până la 24 de luni în caz de recidivă (art. 13), în aceleași condiții ca în Legea nr. 217/2003. De asemenea, este extinsă competența instanței (art. 14), similar reglementării din Legea nr. 217/2003, și este consolidat mecanismul de comunicare a ordinului către autoritățile locale (art. 23).

O modificare importantă îi privește și pe titularii cererii pentru un nou ordin de protecție (art. 24). Dacă, anterior, inițiativa ăi aparținea victimei, legea permite acum ca, la expirarea duratei măsurilor de protecție, cererea de emitere a unui nou ordin să fie introdusă și de procuror sau de reprezentantul autorităților competente la nivelul a nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor infracțiunilor, în numele acesteia. Aceasta modificare reflectă aceeași tendință de reducere a caracterului exclusiv personal al procedurii.

Concluzie

Privite împreună, cele două legi acționează în direcții complementare. Legea nr. 232/2025 clarifică și întărește cadrul existent, în timp ce Legea nr. 36/2026 introduce mecanisme noi de intervenție și monitorizare. Rezultatul sunt legi mai proactive, în care protecția victimei nu mai depinde exclusiv de inițiativa acesteia, iar agresorul este supus unui control mai strict.

Sinteza modificărilor legislative în domeniul violenței domestice (2025–2026):